Intr-un decembrie foarte aglomerat si foarte iernatic, cei 32 de colegi implicati in echipa centrala a proiectului Let’s Do It, Romania! s-au intalnit la Orange concept store pe 12 decembrie timp de 4 ore intr-o sesiune de imprietenire. Colegele Sandra si Elena ne-au pregatit o serie de jocuri, ne-au predat mai multe tehnici de lucru si ne-au ajutat sa scapam de stresul din ultimele luni de lucru.
Am apucat sa ne cunoastem mai bine decat in conditiile conventionale de lucru, ne-am improspatat interesul pentru ecologie, ne-am aflat experientele din trecut care ne-au adus aici, ne-am descoperit hobby-urile si ne-am invatat sa rezonam ca echipa.

La finalul sesiunii am incheiat cu un Juramant de Implicare demn de tot respectul. Iata un fragment:
Declar că nu sunt alcoolic, consumator de droguri sau cârcotaş înrăit. Mai declar că mă bag cu capul înainte şi că pot să fac după cum urmează:
- Vin la întâlnirile de proiect
- Comunic cotidian cu echipa din care fac parte
- Fac tot ce pot să mă integrez în echipă şi să-mi fac prieteni.
- Îmi respect co-echipierii şi fac tot ce pot să depăşesc cât mai puţin termenele
- Aduc şi un amic cu mine să pună şi el sau ea mâna la strâns gunoiu. E prea mult în ţara asta !….
- Incerc sa fiu constructiv şi să caut solutii în loc de nodul din papură
- Vreau să învăţ şi să pun umărul lângă toţi voluntarii din acest proiect

Acum ne adunam incet-incet dupa Sarbatori si reincepem munca pentru patrie, dar nu patriotica!
