Mi-am luat tricoul verde cu “Save the planet” dat de colegii de la birou (ma cunosc!), era foarte potrivit pentru ocazie, si are si un brad pe partea din fata. Apoi m-am dus in Piata Romana, iesirea de metrou KFC. Miercuri si ieri. Stiam ca acolo am sanse cu omenii care asteapta alti oameni.

Initial a mers foarte greu. Treceau minutele si primeam doar refuzuri. Mai bine mergeam in gasca, sau macar cu o fata, aveam mai multe sanse (da, dar prietena mea nu era in oras, deci optiunea cade).

Pana la urma mi-au semnat niste doamne de la Avon. Si incet-incet au inceput sa se miste lucrurile. Aveam sanse mai ales cu grupuri de 2 sau mai multe persoane, aproape toate tinere, si mai ales fete. Cei prea tineri (gen hipioti de liceu) nu aveau buletinul la ei, desi aveau toata bunavointa sa semneze. “Adultii” erau circumspecti, nu vroiau sa-si dea seria si numarul de buletin, sau neincrezatori in initiativa: “Nu rezolvi nimic domne, mai bine pune-le o bomba!” (sic) Daca erau 2 sau mai multe persoane, impuscam mai multi iepuri, ba chiar se strangea lume intreband despre ce era vorba si facand coada la semnat . In general barbatii singuri refuzau, aveam mult mai mult succes cu fetele, care pur si simplu sunt mai receptive si mai binevoitoare. In orice caz, multumeam si in caz de refuz, ca asa-i politicos.

Am avut niste aliati neasteptati, desi cam galagiosi (uneori explicam cu greu subiectul petitiei, vocea mea fiind acoperita), gasca aia simpatica de indieni ecuadoreni (cum pretind ei ca sunt) care se plimba in perioada asta prin oras, cantand si vanzand CD-uri. Erau la Romana, i-am mai vazut in Unirii acum o saptamana. I-am intalnit si in Franta si Germania, am luat un Cd de la ei in Baden-Baden, si e chiar bun. Nu cred ca sunt exact aceeasi, cred ca e o franciza – ceva. Se adunase un grup mare de oameni, cu atat mai usor pentru mine sa le cer semnaturi.

Pana la urma am strans vreo 75, in doar vreo 3 ore si jumatate, in 2 zile.